Vara bate la ușă, iar primăvară deja ne-a stârnit cheful de vacanță odată cu primele raze de soare, așa că este timpul să ne gândim unde ne petrecem sejurul de vară. Și ca orice pas din vacanța mult-visată să fie atât comod, cât și stylish, noi îți vom arăta ce pantofi să alegi în funcție de fiecare destinație. Pornește într-o călătorie de vis, alături de pantofii perfecți și creează amintiri de neuitat.
1. O vacanță tropicală
Atunci când vorbim de o vacanță tropicală, ne gândim instant la păsările flamingo și fructe tropicale, motive pe care le poți alege pentru imprimeul accesoriilor sau pieselor vestimentare din această vară. Pentru piese boho alege accesorii neutre, care pun hainele în evidență, iar pentru ținute simple, dă personalitate outfitului alegând espadrile, teniși sau sandale cu imprimeuri vesele ori cu aplicații eye-catchy.
Cu ce geantă să-i porți: Pentru o destinație exotică ai nevoie de o geantă încăpătoare potrivită de plajă sau piscină, așa că optează pentru una cu motive tropicale. Pentru seară sau o sesiune de shopping pe timp de zi, alege o geantă mică cu un imprimeu stylish sau cu aplicații exotice.
2. O escapadă la mare
Marea este sinonimă cu comoditatea și încălțămintea ideală care se împacă cel mai bine cu nisipul fin. Astfel, îți recomandăm sandale cu talpă plată sau papuci cu aplicații cool. Pentru o plimbare pe faleză optează pentru espadrile cu imprimeuri tropicale sau marine. Poți alege modelul cu șireturi pentru o rochie vaporoasă și romantică sau cel simplu pentru o ținută casual ori sport. Seara, alege o pereche de sandale cu toc gros, în culori de vară la care să asortezi o rochie super cool.
Cu ce geantă să-i porți: Pentru zi sau pentru mersul la plajă alege o geantă foarte încăpătoare, din material textil sau pânză, iar seara alege o geantă mini, tip poștaș.
3. O plimbare la munte
Pantofii sport sau bocancii sunt ideali pentru o escapadă la munte. Confortul este cel mai important, mai ales că acum există o varietate de opțiuni care mai de care mai cool. Pentru că în acest caz comoditatea este pe primul loc, poți alege o pereche de bocanci pastel sau cu aplicații rock sau o pereche de adidași cu talpă antiderapantă, cu un design cool și în nuanțe neutre.
Cu ce geantă să-i porți: Dacă vorbim de munte este clar că trebuie să optezi pentru un rucsac cool. Alege unul foarte încăpător pentru o drumeție prin munți sau unul mic, cu imprimeu sau aplicații pentru o plimbare printr-o stațiune muntoasă.
4. O excursie prin Europa
Pornește într-un city break prin Europa și optează pentru încălțăminte confortabilă și chic. Vei merge mult, dar la fiecare pas trebuie să fii mereu în ton cu noile tendințe. Așa că alege o pereche de adidași comozi în nuanțe pastel sau în clasicul alb ori negru pentru o ținută minimalistă sau lejeră și o pereche de sandale plate metalizate dacă destinația ta are ieșire la mare.
Cu ce geantă să-i porți: În funcție de cât de mult alegi să mergi într-o zi și cât de multe obiecte vrei să porți asupra ta, optează pentru o geantă cât mai simplă, poștaș, care să se potrivească cu orice outfit ales în excursia ta sau pentru un rucsac mic și încăpător, cu un imprimeu chic.