Foto: pexels.com
Știm cât de solicitant este să mergi la shopping cu atâtea lucruri în agendă, dar suntem aici pentru a-ți eficientiza timpul petrecut prin magazine. În loc să mergi de trei ori la cumpărături, iată o listă scurtă de piese pentru copii, pe care le poți folosi în orice anotimp, în aproape orice fel de situații.
Gardeoba celor mici e în permanentă schimbare, astfel că uneori e dificil să ții pasul cu nevoile și cu dorințele lor. Însă odată ce ai deprins abilitatea de a te gândi la acele lucruri all season care pot fi folosite în aproape orice tip de situație, ai rezolvat trei sferturi din problemă. De restul se ocupă, desigur, personalitatea fiecărui copil sau adolescent.
Cum faci să eficientizezi cumpărăturile? Gândește-te la acele lucruri de care ai tot timpul nevoie. În parc, într-o excursie, într-o vacanță, la școală. Noi am alcătuit o listă foarte scurtă, de trei lucruri esențiale, cum ar fi perechea de pantofi sport confortabilă, rucsacul și șapca. Sunt all season, având în vedere că iernile din zilele noastre sunt foarte blânde, pot fi folosite în aproape orice tip de situație și sunt foarte practice.
Te încurajăm să te orientezi spre piese cât mai clasice, în nuanțe neutre sau care știi sigur că se vor afla măcar încă două sezoane în garderoba copiilor. Beige, albastru, khaki, albastru sau alb sunt ușor de mixat atât cu uniforma școlară, cât și cu aproape orice registru cromatic din garderoba personală. În cazul pantofilor, am optat pentru un model runner, perfect atât pentru activități dinamice, cât și pentru mersul pe jos, iar pentru rucsac am ales unul compact, ușor de purtat.