Photo credits: pexels.com
Cândva aveam și eu sprâncene. Prin școala generală, însă, când toate colegele mele mergeau la pensat, am zis că trebuie să merg și eu. Chiar dacă aveam sprâncene subțirele, care erau frumoase așa cum erau și n-aveau nevoie de extra care, am pășit timidă într-un salon din cartier. Cosmeticiana a fost foarte drăguță și mi-a zis atunci că nu are ce să-mi facă, că n-are sens să umblu la ele și să le las în pace. But did I listen? Nu, evident că nu, eu voiam să fiu ca restul colegelor mele. Și așa a început o era de pensat acolo unde nu era nevoie până am ajuns la liceu fără jumătate de sprânceană din prea mult zel. Acum nu îmi mai crește părul în jumătatea exterioară, decât foarte puțin, și merg la micropigmentare o dată la câțiva ani. Am încercat cu uleiuri, serumuri, leacuri băbești, dar fără rezultat.
Și dacă pe atunci era ok, pentru că oricum se purtau sprâncenele subțiri și nu mă simțeam ca un outsider, acum, că cele bush și pline sunt în plină ascensiune, încep să regret tot mai mult indiscreția mea din tinerețe. Zendaya, Dua Lipa, Cara Delevingne sunt doar câteva din vedetele cu sprâncene superbe, la care visez, dar pe care nu le voi obține niciodată natural. Sunt tunse și pieptănate to perfection, astfel încât nici măcar nu e nevoie de machiaj când ai așa statement “piece”.
Sigur, le puteți obține artificial, fie prin machiaj, o metodă de scurtă durată, fie prin laminare, care durează ceva mai mult, dar care lucrează cu materialul vostru, so to speak. Dacă vreți să încercați cu machiaj, aveți nevoie de un săpun de sprâncene (dar puteți încerca la fel de bine și cu unul obișnuit, cu glicerină), pe care să îl udați puțin și prin care să treceți pensula de sprâncene până se umple de produs. Apoi pieptănați firele de păr în direcția dorită.
Următorul pas e să desenați fire de păr acolo unde aveți goluri. Folosiți produse de tip cariocă pentru a da iluzia unor fire subțiri, reale. Gășiți la NYX un produs foarte mișto, Lift & Swatch! Brow Tint Pen, care vine în mai multe nuanțe, și are un vârf foarte subțire. Recomand să vă luați două nuanțe pentru a da iluzia de adâncime și realism.
Last, but not least, le puteți fixa cu un gel de sprâncene, pentru a fi sigure că nu migrează și rămân on point. Mie îmi place să aplic și un strat fin de pudră deasupra, pentru a le deschide și a le fixa, dar știu că nu e un look preferat universal, așa că puteți să săriți peste acest pas.
Curățați bine zona cu un concealer/fond de ten și voila, aveți niște sprâncene bushy, care vă încadrează față și vă dau un aspect youthful și fresh. De acum, nu mai avem decât să așteptăm soluții pentru a le obține natural someday in the future.
Love, K.