Sursa foto: www.pixabay.com
Înainte de toate, IPL (lumina intens pulsată) este o tehnologie dedicată tratamentelor corporale și faciale, ajutând la eliminarea părului nedorit de pe orice suprafață a corpului. Bun, acum că am dat asta la o parte, ce trebuie să știți dacă vă hotărâți să începeți un tratament de îndepărtare definitivă a părului?
1. Nu se întâmplă peste noapte
Înarmați-vă cu răbdare! Numărul de ședințe de care aveți nevoie este influențat de culoarea pielii, vârsta, sexul, tipul de păr și de piele, dar și de zona tratată, și poate să varieze între 8 și 12 ședințe. Intervalul dintre ele este de 4 până la 10 săptămâni, astfel că va dură mai multe luni să încheiați tratamentul, perioadă în care trebuie să evitați expunerea la soare. Cele mai bune perioade de realizare a procedurii sunt toamna și iarna.
2. Asigurați-vă că e tratamentul potrivit pentru voi
Tratamentul nu se adresează femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanelor cu tatuaje, bronzate sau celor care iau anumite medicamente sau suplimente care ar putea cauza o hipersensibilitate a pielii. Există mai mulți compuși chimici care fac pielea mai sensibilă și care pot cauza arsuri sau reacții adverse. Fiți foarte sincere cu operatorul înainte de începerea tratamentului!
3. Doare?
Nu doare, dar impresia e una de disconfort. Se simte că o pișcătură, e asemănătoare senzației unui elastic întins care te lovește peste piele. Dar, dacă ați fost vreodată la pensat sau la epilat și ați supraviețuit, cu siguranță veți trece și peste ăsta. Pregătiți-vă, în schimb, pentru mirosul de păr ars-not sexy!
4. Nu folosiți ceară sau pensetă între ședințe
Dacă vreți să îndepărtați părul inestetic care a crescut între ședințe, puteți să folosiți, cu moderație, lama de ras sau crema epilatoare. Orice ați face, nu vă smulgeți firele de păr!
5. Nu e tocmai “definitivă”
După încheierea tratamentului, părul va fi eliminat în proporție de până la 90%, niciodată 100%. În plus, sunt necesare ședințe de întreținere o dată sau de două ori pe an, pentru că foliculii piloși sunt foarte numeroși și epilarea definitivă este eficientă doar în cazul celor activi în momentul tratamentului.
Un comentariu
Mulțumim pentru informații, foarte edificatoare. Totuși te rog să îmi spui și un preț per ședința de exemplu. Mulțumesc