Pentru cele care mă urmăresc de mult, nu e un secret că am apelat la micropigmentarea sprâncenelor pentru a le îngroșa și contura. Să tot fie vreo 4 ani de la prima ședință și vă asigur că nu o să renunț prea curând la această procedură. Mai ales că, natural, sprâncenele mele sunt subțiri și golașe și se știe că sprâncenele mai groase și pline au un efect imediat de întinerire și de prospețime.
Dacă va gândiți să apelați la micropigmentare, iată câteva lucruri importante pe care trebuie să le știți:
Această procedură nu lezează pielea atât de adânc cum se întâmplă în cazul unui tatuaj normal, iar efectul este unul mult mai natural. Rareori și-au dat seama cei din jur că sprâncenele mele au suferit modificări .
Înarmați-vă cu puțină răbdare, miracolul nu se petrece peste noapte. E nevoie de 2, maxim 3 ședințe pentru a ajunge la rezultatul dorit. În prima se dă forma sprâncenelor, iar la următoarele se accentuează culoarea și se fac eventualele retușuri.
Nu vă speriați, dar în prima săptămână, culoarea e mai închisă decât ar trebui sau v-ați dori să fie. Apoi, pe masură ce se vindecă, culoarea sprâncenelor se deschide și ajunge la forma finală.
Perioada de vindecare variază în funcție de pielea voastră, de obicei durează maxim 2 săptămâni. Este foarte important să evitați să udați sau să atingeți zona, trebuie să o lăsați să se vindece cu ajutorul uleiului sau a cremei.
Efectele micropigmentarii durează între 6 luni și 3 ani, iar procedura trebuie reluată la 1-3 ani în funcție de pigmentul folosit și de particularitățile pielii voastre.
În spiritul sincerității totale, trebuie să vă zic că doare J . Se folosește o cremă anestezică în prealabil, dar nu reușește să mascheze de tot senzația. Partea bună e că nu durează atât de mult!
Love, K.