Foto: pexels.com
Fiecare sezon vine cu o serie de provocări din punct de vedere vestimentar, însă o garderobă clasică poate fi aliata ta de nădejde în fața tuturor tendințelor. Iată care sunt nuanțele pe care te poți baza pentru ținutele de zi cu zi, potrivite pentru codul office.
Chiar dacă ne place să ne adaptăm ținutele trendurilor sezoniere, trebuie să recunoaștem că există o gamă care nu dă greș, indiferent de sezon sau de preferințele internaționale ale marilor branduri. Despre acele nuanțe atemporale, perfecte pentru ținutele de bioru vorbim astăzi, pentru a te ajuta să alegi mai ușor accesoriile pentru ținutele tale de zi cu zi.
Codul office impune o anumită rigoare în ceea ce privește cromatica, însă tonurile neutre se încadrează perfect în liniile acestuia. Tonurile de beige, griurile sau nonculorile sunt ideale pentru ținutele de birou, cărora le poți da personalitate prin diferitele croiuri. Însă nuanța momentului este un ton misterios de alb-grej, care pune perfect în valoare designul unei perechi de loafers sau al unei genți.
Nuanțele neutre sunt ușor de asortat cu accente maro-ciocolatii, caramel, cu tonuri de bordo sau de verde-pădure, de asemenea acceptate în ținutele office. Nu ezita să optezi pentru albastrul denim oricând ai o zi mai lejeră!