Ce încălțăminte alegem pentru toamnă?!

Hi loves,

 

Parcă nici nu îmi dau seama când a trecut vara și cum am ajuns deja în Octombrie. Însă tot ce vă pot spune este că a fost un sezon intens, plin de amintiri și momente minunate, iar acum sunt pregătită pentru unele noi, dar cum s-ar spune, în alte straie.

 

 

Și cum o dată cu vremea schimbăm și garderoba, încet, încet, am introdus în ținutele mele haine mai groase, dar nu foarte pentru moment și asta pentru că vremea ține cu noi,se pare.

 

 

Pentru astăzi v-am pregătit o ținută super confortabilă și cumva desprinsă de pe străzile din Londra. Aș putea spune chiar că este o ținută clasică pe meleagurile lor și sunt absolut convinsă că sunt piese clasice și care se regăsesc în aproape orice garderobă: Blugi, un tricou alb, un trench bej și o pereche de loafersi care se se asortează și completează perfect ținuta.

 

În timp ce scriu, mi-am dat seama cât de important este să avem piese basic pe care să le putem combina în mai multe feluri și pentru data viitoare asta voi face: pornind de la blugi și tricou, voi schimbă trench-ul cu un palton pe negru și pentru încălțăminte, vă mai țin puțin în suspans, nu de altă, însă nici eu nu sunt foarte sigură ce vreau să port, însă avem posibilități nenumărate: balerini, bocanci, sneakers, o altă pereche de loafersi, dar pe negru, o pereche de pantofi cu toc?!

 

Mă mai gândesc și până mă hotărăsc, poate mă ajutați și voi cu o sugestie, ce spuneți?

 

Vă doresc o săptămână minunată,

 

Kisses, M

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No posts found.

Make sure this account has posts available on instagram.com.