Sursă foto: Pexels
La început de an îți prezentăm cele mai cool cinci genți pentru o escapadă într-un city break. De la genți ideale pentru o călătorie cu avionul, până la geantă perfectă pentru o plimbare printr-un oraș nou, iată care sunt gențile perfecte pentru următoarea ta vacanță:
- Geanta de avion
Dacă nu ești fan troler sau nu ai un bagaj foarte mare, optează pentru o geantă comodă și super stylish. Gențile cu logo sunt super cool în acest sezon, iar cele cu imprimeuri colorate sau florale vor aduce un plus de bucurie călătoriei tale.
- Geantă tip poştaș
Geantă petrecută peste corp sau poştaș este cea mai bună opțiune pentru o călătorie. Este practică și se asortează atât cu un outfit sport, cât și unul elegant, iar în acest sezon alege una cu aplicaţii tip animal sau cu imprimeu tip şarpe dacă vrei o opțiune super chic și îndrăzneață. De asemenea, poți alege o geantă neutră cu accente aurii sau o geantă într-o nuanță puternică, în spiritul anilor ’80.
- Geanta XXL
Gențile XXL au revenit în acest sezon și sunt ideale pentru un city break în care nu te poți decide ce să iei cu tine. De asemenea, sunt ideale pentru o excursie în care te plimbi toată ziua prin oraș şi mergi la shopping sau pentru o destinație cu ieșire la mare. Alege una simplă, ușor elegantă și accesorizeaz-o cu un trenci sau o ținută în stil parizian, cu accente elegante.
- Rucsacul mini
Una dintre cele mai practice opțiuni pentru călătorie este rucsacul mini care merge perfect atât la rochii cât și la ținute sport sau outfituri din denim. Alege unul cu aplicații cool sau unul într-o culoare care atrage ușor atenția. De asemenea, pentru un aer chic, leagă o eșarfa care se potrivește perfect cu ținuta aleasă de toarta rucsacului.
- Borseta
Dacă iubești comoditatea într-o excursie și nu ai nevoie de multe lucruri pe parcursul unei zile, optează pentru o borsetă și accesorizeaz-o la o ținută sporty sau chic și poart-o la brâu sau petrecută precum o geantă poştaș. Alege una cu un imprimeu stylish, o borsetă cu logo sau chiar una neon sau transparentă.